joi, 30 decembrie 2010

Anunţ angajare operatori studiu calitativ

Asociaţia Comunelor din România (A.Co.R.), partenerul său naţional Brainstorming Consulting şi partenerul său transnaţional RPIC Vip sro implementează proiectul "COMPETENT-Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii" în baza contractului de finanţare cu numărul de identificare POSDRU/96/6.2/62934, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea accesului la educatie şi integrarea sau reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii, unul din obiective fiind creşterea accesului persoanelor vulnerabile din mediul rural la programe de formare pentru dezvoltarea competenţelor comune. În vederea selectării celor mai relevante competenţe comune, proiectul va realiza un studiu calitativ în rândul angajatorilor din cele 7 judeţe în care acesta se desfăşoară.

Brainstorming Consulting scoate la concurs şapte posturi de operatori de teren studiu calitativ în judeţele Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Ialomiţa, Neamţ şi Olt.

Condiţiile minime obligatorii sunt:
  • Absolvenţi de studii medii (liceu);
  • Minimă experienţă de lucru pe teren (ca operatori) şi/sau call center;
  • Bune abilităţi de lucru cu calculatorul (Word, Excel, Internet Explorer).
Cerinţe:
  • Capacitate de lucru individual şi în echipă;
  • Persoană cu abilităţi de comunicare şi relaţionare;
  • Flexibilitate, orientare spre atingerea obiectivelor;
  • Rezistenţă la munca de teren;
  • Foarte bună capacitate organizatorică;
  • Cursivitate în vorbire.
Constituie un avantaj experienţa anterioară de operator în teren pentru diverse studii sociologice.

Responsabilităţi:
  • Culegerea de date pe teren având ca suport instrumentele de investigare (chestionar şi ghidul de interviu);
  • Realizarea de interviuri cu angajatori, organizaţii şi alte entităţi de drept public şi/sau privat;
  • Transpunerea în format electronic a rezultatelor investigaţiei de teren, în formatul standard furnizat de angajator;
  • Respectarea termenelor de execuţie.
Activitatea va consta în 5-7 zile muncă de teren şi 5-7 zile activitate de birou.

Vă rugăm să trimiteţi CV-ul dumneavoastră în format Europass (descărcaţi fişierul şi instrucţiunile de aici) şi o scrisoare de intenţie de maxim o pagină, la adresa ana.vasilache@brainstormingconsulting.ro. Mesajul va avea ca ataşament cele două documente necesare aplicaţiei, copii scanate după diplomele de studiu din CV, iar în titlul mesajului menţionaţi poziţia pentru care candidaţi (operator studiu calitativ) şi judeţul. Perioada în care se primesc aplicaţiile este 31 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011.

Notă:
Aplicaţiile primite după 12 ianuarie 2011 nu vor fi luate în considerare. Doar persoanele selectate vor fi contactate (până la data de 14 ianuarie 2011).

Niciun comentariu: