marți, 30 noiembrie 2010



Comunicat de presă
Lansarea proiectului „COMPETENT – Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”


Bucureşti, 30 noiembrie 2010

Asociaţia Comunelor din România (www.acor.ro) şi partenerii săi, S.C. Brainstorming Consulting S.R.L. (http://brainstormingconsulting.ro/) şi RPIC-ViP s.r.o. Cehia anunţă semnarea contractului de finanţare cu numărul de identificare POSDRU/96/6.2/S/62934, în vederea implementării proiectului „COMPETENT – Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, iar perioada de desfăşurare a proiectului este de 24 de luni, începând cu data de 1 noiembrie 2010. Valoarea totală a proiectului este de 6.815.187,00 lei, din care 6.444.706,00 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată şi 131.524,00 lei contribuţia partenerilor.

Asociaţia Comunelor din România, identificată prin abrevierea ACoR, este o organizaţie neguvernamentală şi apolitică, de utilitate publică, constituită la nivel naţional, având ca membri peste 1.700 de comune, din toate judeţele României. Asociaţia furnizează servicii şi implementează proiecte în beneficiul membrilor săi, reprezentând interesele acestora în relaţia cu autorităţile administraţiei publice centrale, cu instituţiile Uniunii Europene, precum şi în diferite reţele de asociaţii de autorităţi locale din Europa şi din lume.
Partenerul român este o firmă de consultanţă şi training constituită în anul 2008. Firma acordă consultanţă în scriere de proiecte pentru instituţii publice, persoane fizice şi juridice. Din anul 2009 firma este reprezentantul RPIC-ViP s.r.o. în România. Tot în 2009 firma a elaborat un pachet de instruire în domeniul managementului de proiect care a fost autorizat de către Consiliul National de Formare Profesionala a Adulţilor.

RPIC-ViP s.r.o., partenerul ceh este furnizor de programe de instruire, inovaţie şi consultanţă, înfiinţată în anul 1999. Firma aparţine grupului celor mai mari organizaţii cu capital exclusiv ceh în domeniul instruirii şi consultanţei din Republica Cehă.

Obiectivul general al proiectului: Facilitarea accesului la educaţie şi integrarea sau reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se regăsesc:
• creşterea accesului persoanelor vulnerabile din mediul rural la programe de formare pentru dezvoltarea competenţelor comune în vederea integrării/reintegrării acestora pe piaţa muncii;
• mobilizarea comunităţilor locale şi a angajatorilor în vederea identificării şi promovării oportunităţilor de ocupare pentru grupurile vulnerabile din mediul rural.
„Acest proiect sprijină colectivităţile locale în ceea ce priveşte accesul oamenilor din mediul rural pe piaţa muncii. În acest scop, considerăm că este necesară instruirea persoanelor vulnerabile din mediul rural prin programe de formare pentru dezvoltarea competenţelor comune în vederea integrării/reintegrării acestora pe piaţa muncii şi la mobilizarea autorităţilor locale şi a angajatorilor în vederea identificării şi promovării oportunităţilor de ocupare pentru grupurile vulnerabile din mediul rural”, a declarat Elis-Bianca ENESCU, Managerul Proiectului.

Proiectul pe scurt

Proiectul răspunde prin obiectivele şi rezultatele pe care le urmăreşte obiectivului operaţional al domeniului major de intervenţie 6.2. „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”. Proiectul contribuie direct la realizarea obiectivului general POS DRU, propunându-şi dezvoltarea capitalului uman, prin instruirea a 1400 membri ai grupurilor vulnerabile din 35 de comune în competenţe comune, inclusiv TIC, începând cu luna a zecea a proiectului. Pachetele de instruire vor fi adaptate după cele dezvoltate de partenerul transnaţional, în baza unui studiu calitativ în rândul angajatorilor din judeţele implicate în proiect. La nivelul colectivităţilor locale proiectul va dezvolta capacitatea administraţiei publice locale de a oferi persoanelor vulnerabile consiliere personalizată şi orientare pe piaţa muncii. În cele 35 de comune selectate vor fi create puncte de informare pe lânga primării care vor oferi informaţii privitoare la oportunităţi de ocupare, instruire, calificare/recalificare în scopul facilitării integrării/reintegrării pe piaţa muncii, precum şi servicii personalizate de consiliere şi orientare pentru persoanele cu risc de excludere socială.

Informaţii suplimentare
despre proiect pot fi obţinute de la dna Elis-Bianca ENESCU, manager proiect, Asociaţia Comunelor din România, la numărul de telefon 0747285871 şi adresele de poştă electronică elis@acor.ro şi elis_bianca@yahoo.com.

Niciun comentariu: